Acasă » Saint - Georges » De ce un blog despre Didia Saint – Georges?

De ce un blog despre Didia Saint – Georges?

     

Logo inversat_Didia (2)

Didia Saint – Georges

   Răspunsul nu poate fi unul singur ci un evantai de răspunsuri care se împrăștie peste tot asemenea steluțelor din focurile de artificii: poate fiindcă aproape nimeni nu a scris despre Domnia – Sa mai mult decât câteva fraze în vreun ziar, broșură, site sau document; poate fiindcă mulți dintre noi nu mai știu, nu mai vor sau doar nu mai au „timp” să pună preț pe valorile culturale; poate fiindcă am simțit că cineva, undeva, trebuie să spună și astfel de istorii; poate pentru mama mea, Ziza Spiridon Baboiu, care își găsise, într-un moment dificil al vieții ei, o prietenă adevărată cu care avea subiecte de conversație fascinante; poate pentru că Didia a lăsat urme veritabile în muzica românească și oricât de mici ar părea, trebuie prețuite; sau

vintage-1491437_1280 (2)

Scrisul….

poate doar fiindcă am cunoscut-o, am admirat-o, am înțeles-o (destul de târziu) și m-a impresionat profund viața ei care părea să fi fost „de poveste”, dar nu a fostnici pe departe… doar „de poveste”.
           De aici începe istoria pe care vreau să v-o povestesc. Multe fapte și locuri vor fi adevărate, altele, prin natura istoriei, neclare, iar despre o parte dintre ele este sigur că nu vor putea fi probate, vremea așternându-se, ca un văl, peste ele.
      Mi-am propus în urmă cu câțiva ani buni să scriu despre Doamna Didia Saint – Georges, iar scrisul propriu-zis se dorea concretizat într-o serie de articole în care să-i fac cunoscută viața, activitatea și lucrările compuse. Încet, încet s-a conturat o carte (1) despre Didia Saint – Georges. Nu a fost în plan de la început ci s-a înfiripat abia pe parcursul anilor în care m-am tot gândit cum să dezvolt acele articole dar și din conversațiile avute cu D-nul doctor inginer, Ion Adrian Mihalcea, nepotul direct al d-nei Saint – Georges.
           Îmi place să scriu, dar acest proiect m-a pus la grea încercare și o vreme am cochetat cu ideea unui film (în format digital, bineînțeles) fiindcă îmi este mai aproape tehnica modernă și cred că filmul mă atrage în mod deosebit. Din păcate, pentru film îți trebuie ceva mai mult decât un laptop, o oarecare apetență pentru scris și o cercetare a trecutului. Mai bine zis „acel ceva” regizoral.
       Despre mine nu trebuie să vorbesc mult. Îmi place să cred că cei care vor citi blogul vor ști să aprecieze la justa valoare dacă ceea ce am scris merită sau nu merită atenția lor. De aceea pot spune despre mine doar că nu sunt vreo rudă îndepărtată, nu sunt din vreo generație apropiată, nu sunt vreun jurnalist cercetător, ci sunt doar fiica celei mai bune prietene a doamnei Saint – Georges în ultimii vreo 14 – 15 ani ai vieții ei. Și am cunoscut-o bine, în acei ani cenușii ai comunismului, comunism care încercase să facă dintr-o doamnă cu descendență domnească, doar o cetățeană a Republicii dintr-un banal orășel de provincie (și nici nu prea îi reușise ținând cont că a stat în atenția Securității destul de mult timp). Noroc cu spiritul și forța lăuntrică ale acestei femei care nu s-a pierdut cu firea și a știut să înfrunte cu demnitate, uneori cu stoicism dar nu fără să riposteze, loviturile primite de la viață și de la un regim politic care încerca prin toate mijloacele să subjuge tot, dar mai cu seamă spiritul.
          Nici n-aș fi crezut că mă voi apuca vreodată de cercetat trecutul și, cu atât mai puțin, trecutul unei doamne a muzicii românești. Spun asta fiindcă sunt o persoană căreia îi place să trăiască privind spre viitor, spre tehnologii moderne, spre progres iar în copilărie și adolescență eram fascinată de cărțile care apăreau în seria științifico – fantastică.
      Și totuși…trecutul vine uneori peste noi atunci când te aștepți mai puțin. Gândind mai profund, aș putea să consider că această trăsătură a ființei mele nu e întâmplătoare. E chiar „genetică”, dacă mă gândesc la fascinația pe care o exercita istoria asupra mamei mele, la anii mei de școală în care (eu) excelam la istorie sau la cei în care fiul meu nu putea niciodată să scrie doar strict tema dată la vreo lucrare de istorie dacă nu umplea ușor vreo 4-5 pagini, fiindcă era convins că nimeni nu i-ar înțelege lucrarea dacă nu ar lega între ele evenimentele trecute, prezente și viitoare (istoricește vorbind).
       Așa m-am hotărât să scot la lumină ceea ce știu despre Didia Saint – Georges(2), pianistă și compozitoare a veacului trecut și o demnă reprezentantă a unei lumi apuse și aproape pierdute în tenebrele comunismului.

_________________________________________
(1)Cartea (în format pe hârtie și/sau în format digital) este scopul final al cercetărilor mele și din acest motiv multe informații nu vor fi incluse în articolele blogului.
(2)Voi folosi în toate articolele acest nume, Didia, cu care doamna Saint – Georges se semna atunci când eu am cunoscut-o și cu care se semnase de-a lungul întregii ei vieți.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s